Descriere
Stalin și poporul rus… Democrație și dictatură în România contemporană
Procesul de comunizare a României a urmat un model gândit până la ultimul detaliu la Kremlin, dar a avut și caracteristicile sale, izvorâte din particularitățile istoriei românești din prima parte a secolului XX. Abdicarea regelui Mihai I la sfârșitul lui 1947 și proclamarea Republicii Populare Române imediat după aceea nu pot fi înțelese fără studierea și analizarea celor peste două decenii de democrație interbelică și a perioadei tulbure a celui de-al Doilea Război Mondial.În Stalin și poporul rus… Democrație și dictatură în România contemporană, Gheorghe Onișoru prezintă succesiunea de regimuri politice – democratic bazat pe Constituția de la 1923, autoritar al regelui Carol al II-lea în baza Constituției de la 1938, statul național-legionar și dictatura antonesciană – care a condus, într-un final, la actul de la 23 august 1944 și la încheierea Convenției de Armistițiu câteva săptămâni mai târziu. În același timp, autorul explică împrejurările instalării guvernului Petru Groza, primul cabinet cu prezență comunistă semnificativă
Stalin și poporul rus… Democrație și dictatură în România contemporană
Plata online cu cardul sau la destinație ramburs in funcție de produs.
Plata cu cardul de credit
Plata la livrare
Rambursul la curier se plătește în cash (exclusiv în RON) la livrarea coletului.
Livrare în toată Romania
Retur
Drept de retur in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor
Declinare de responsabilitate
acest site nu poate garanta exactitatea completă a informațiilor afișate pe acest site și nici furnizarea în totalitate a informațiilor de către comercianți. Drept urmare, datorită naturii activităților acestui site ca fiind un promotor al unor firme terțe, în cazul unor discrepanțe între informațiile afișate pe site-ul sau anunțurile acestui site și cele afișate pe site-ul comerciantului, acesta din urmă va predomina. Autorizațiile legale pentru comercializare, originalitatea produselor cât și alte demersuri legale necesare pentru comercializare revin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile afișate includ toate taxele, preț inclusiv TVA.