Pachet Lider de succes

Cele 21 de legi supreme ale liderului – Editie noua Leadershipul se bazeaza pe un set de principii universale, indiferent de timp si spatiu. Vremurile se schimba, tehnologia avanseaza intr-un ritm extrem de rapid, culturile si politicile difera de la o tara la alta, dar valorile tipice artei de a conduce sunt aceleasi peste tot. Totul depinde de perseverenta de care veti da dovada in aplicarea lor, pentru ca, desi teoria vi se poate parea simpla, practica este cea care conteaza. Lectii valoroase despre arta de a conduce, de la unul dintre cei mai reputati specialisti in leadership la nivel mondial. Campionii nu devin campioni in ring; acolo primesc doar recunoasterea – ne spune renumitul speaker si autor John C. Maxwell in aceasta editie revizuita a unei carti care a schimbat in bine viata a milioane de lideri din intreaga lume si care poate fi considerata un adevarat manifest al vietii, invataturilor si experientelor sale. Leadershipul nu este o disciplina statica, asa ca legile incluse in prima editie au fost actualizate, ilustratiile mult imbunatatite si aplicatiile au o latura mult mai practica. Conceptele teoretice de baza ale leadershipului nu au fost eliminate, ci mai degraba aduse la zi, fiindca lucrarea se adreseaza in primul rand noii generatii de lideri. Va invitam, asadar, sa cititi Cele 21 de legi supreme ale liderului – mai degraba un manual esential decat o analiza ezoterica a leadershipului. Fără limite O lucrare de exceptie, dedicata nu numai liderilor, ci tuturor celor interesati de evolutia personala. De cele mai multe ori, cuvantul capacitate ne trimite automat cu gandul la limitele firesti pe care le avem fiecare dintre noi. Din nefericire, uneori ne ghidam in functie de ele, nu de ceea ce este cu adevarat realizabil. Este posibil ca multi dintre noi sa nu fi reusit pana acum sa ne atingem potentialul maxim doar pentru ca am permis ca tot ceea ce percepem ca fiind capacitatea personala sa ne defineasca. Ce-ar fi daca limitele pe care credem ca le avem nu ar exista cu adevarat? In lucrarea de fata, John Maxwell identifica 17 abilitati esentiale. Pe unele dintre ele le avem deja, cum ar fi energia, creativitatea sau capacitatea de a conduce. Altele depind de propriile alegeri, de exemplu atitudinea, caracterul si actiunile intreprinse in mod deliberat. Fiecare dintre ele sunt analizate pe parcursul cartii, astfel incat sa putem invata cum sa ni le dezvoltam. Vom sti cum sa le identificam, cum sa evoluam si cum sa le aplicam in viata de zi cu zi, iar odata ce ne deblocam capacitatea, succesul nostru va creste exponential. John C. Maxwell, cel mai bine cotat autor de literatura motivationala conform topului New York Times, cu peste 26 de milioane de carti vandute in intreaga lume, este considerat cel mai bun lider din sfera de business de catre Asociatia Americana de Management si cel mai influent expert in leadership din anul 2014, conform revistei Business Insider. Companiile sale – The John Maxwell Company, The John Maxwell Team, EQUIP si John Maxwell Leadership Foundation – au instruit de-a lungul timpului peste 5 milioane de lideri. Discursurile si conferintele pe care le organizeaza sunt ascultate de angajatii corporatiilor din topul Fortune 500, de presedinti de stat sau de lideri de business de top. Uneori castigi, uneori inveti De cele mai multe ori ne oprim din invatat atunci cand am obtinut in sfarsit diploma mult visata. In realitate, abia din acest moment ar trebui sa incepem sa invatam. Lectiile care ni se predau la scoala ne pot ghida uneori in viata, insa ne ofera doar instrumentele de baza astfel incat sa putem face fata in lumea reala, cea de dincolo de peretii salii de clasa. Iar in lumea reala mai si suferim uneori – si vom mai si pierde, indiferent ca este vorba despre viata personala sau profesionala, de bani, de sanatate sau de problemele sentimentale. Asta e garantat. Nu ni se garanteaza insa modul in care vom reactiona la aceste provocari. Exista o mare diferenta intre cei care invata de pe urma acestor pierderi si cei care nu o fac. Vrei ca spiritul tau sa zaca undeva intr-un soi de infir-merie, mult prea obosit sa incerce din nou sa lupte? Sau vei profita de oportunitate ca sa studiezi, sa evaluezi si sa reconsideri ceea ce s-a in-tamplat, astfel incat data urmatoare sa fii mult mai bine inarmat? John Maxwell ne arata principalele componente de care avem nevoie ca sa facem fata diferitelor tipuri de pierderi, transformand lectiile aferente in arme valoroase cu care sa luptam impotriva esecurilor pe care le-am putea avea pe viitor

SKU: 49405 Categorie: Etichete: ,

Descriere

Plata online cu cardul sau la destinație ramburs in funcție de produs.

Plata cu cardul de credit

Plata la livrare

Rambursul la curier se plătește în cash (exclusiv în RON) la livrarea coletului.

Livrare în toată Romania

Retur

Drept de retur in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor

Declinare de responsabilitate

acest site nu poate garanta exactitatea completă a informațiilor afișate pe acest site și nici furnizarea în totalitate a informațiilor de către comercianți. Drept urmare, datorită naturii activităților acestui site ca fiind un promotor al unor firme terțe, în cazul unor discrepanțe între informațiile afișate pe site-ul sau anunțurile acestui site și cele afișate pe site-ul comerciantului, acesta din urmă va predomina. Autorizațiile legale pentru comercializare, originalitatea produselor cât și alte demersuri legale necesare pentru comercializare revin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile afișate includ toate taxele, preț inclusiv TVA.

Informații suplimentare

Brand