Descriere
Pachet Dan Brown
Codul lui Da Vinci Aflat la Paris pentru o conferinta, profesorul american de simbolistica si istoria artei Robert Langdon primeste un telefon in toiul noptii. Batranul custode al Luvrului a fost asasinat in muzeu, in circumstante stranii, lasand un mesaj la fel de enigmatic ca zambetul Giocondei. Impreuna cu Sophie, specialista in decriptare, Langdon incepe o cursa frenetica pentru descifrarea numeroaselor indicii ascunse in picturile lui Leonardo… si nu numai. Pasii ii poarta de la Paris la Londra si apoi in Scotia, pentru a dezvalui un mister pazit cu strasnicie de secole, capabil sa zguduie din temelii dogmele crestinatatii. Roman ecranizat in 2006 de Columbia Pictures. Romanul explorează o istorie religioasă alternativă, al cărei punct central este că regii merovingieni din Franța au coborât din linia de sânge a lui Iisus Hristos și Maria Magdalena, idei derivate din Revelația Templierilor (1997) a lui Clive Prince și cărțile lui Margaret Starbird. Cartea se referă, de asemenea, la Sângele și la Graalul Sfânt (1982), deși Dan Brown a declarat că nu a fost folosit ca material de cercetare. Ingeri si demoni Robert Langdon, specialist celebru pentru lucrarile sale de simbolistica, este chemat in Elvetia pentru a examina cadavrul lui Leonardo Vetra, pe al carui piept a fost infierat un simbol ciudat. Langdon va descoperi ca, dupa patru secole de tacere, o straveche organizatie Illuminati a declansat o diabolica vendetta impotriva Bisericii Catolice. Pornit intr-o cursa contra cronometru pentru a depista si a dezamorsa o bomba care ameninta Vaticanul, Langdon isi va da seama ca nu are decat doi aliati: exceptionala sa cunoastere a simbolurilor si o cercetatoare tanara si misterioasa, Vittoria Vetra. Cautarile ii vor purta pe cei doi oameni de stiinta prin cripte pecetluite de secole, prin catacombe pline de primejdii si prin catedrale parasite, pana in cel mai periculos loc de pe fata pamantului – ascunzatoarea de mult uitata a ordinului Illuminati. Conspiratia Cand un satelit NASA face o descoperire ciudata intr-un ghetar din Arctica, agentia isi proclama mult asteptata si absolut necesara victorie – o victorie cu profunde implicatii politice, caci Statele Unite ale Americii sunt in plina campanie electorala. Daca aceasta descoperire va fi confirmata, ea va schimba cursul istoriei, caci tot ceea ce stiam despre aparitia noastra in Univers e o mare minciuna, iar implicatiile sunt de neimaginat. Pentru a verifica autenticitatea acestei extraordinare descoperiri, Casa Alba trimite la fata locului specialisti de renume, printre care si Rachel Sexton, fiica adversarului politic al actualului presedinte, si celebrul om de stiinta si vedeta de televiziune Michael Tolland. Insa ceea ce descopera ei intrece orice asteptare. Cu o echipa de asasini pe urmele lor, cei doi urmeaza sa afle un lucru tulburator: ca adevarul poate fi cea mai teribila descoperire
Pachet Dan Brown
Plata online cu cardul sau la destinație ramburs in funcție de produs.
Plata cu cardul de credit
Plata la livrare
Rambursul la curier se plătește în cash (exclusiv în RON) la livrarea coletului.
Livrare în toată Romania
Retur
Drept de retur in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor
Declinare de responsabilitate
acest site nu poate garanta exactitatea completă a informațiilor afișate pe acest site și nici furnizarea în totalitate a informațiilor de către comercianți. Drept urmare, datorită naturii activităților acestui site ca fiind un promotor al unor firme terțe, în cazul unor discrepanțe între informațiile afișate pe site-ul sau anunțurile acestui site și cele afișate pe site-ul comerciantului, acesta din urmă va predomina. Autorizațiile legale pentru comercializare, originalitatea produselor cât și alte demersuri legale necesare pentru comercializare revin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile afișate includ toate taxele, preț inclusiv TVA.