Lifespan

ifespan. De ce imbatranim si cum sa nu o facem? Batranetea este o boala si, prin urmare, e tratabila. – David A. Sinclair PhD, profesor de genetica la Harvard Medical School, unul dintre primii 100 cei mai influenti oameni din lumeFaptul ca imbatranim pare a fi un adevar incontestabil. Dar daca tot ceea ce am fost invatati sa credem este gresit? Ce-ar fi daca ne-am putea alege de fapt durata vietii? Cercetarile din laboratorul lui David Sinclair de la Harvard demonstreaza cum putem incetini sau chiar inversa procesul imbatranirii. Experimentele de reprogramarea genetica, pe de-o parte, dar si schimbarea stilului de viata (postul intermitent, expunerea la frig, practicarea de exercitii fizice cu intensitatea potrivita si consumul unei cantitati mai reduse de carne), pe de alta parte, ne ajuta sa traim mai mult si mai sanatos. In viitorul apropiat nu numai ca ne vom putea simti mai tineri, ci realmente vom fi mai tineri. Lifespan propune o viziune stiintifica indrazneata despre viitorul omenirii si schimba fundamental modul in care ne raportam la batranete.Pornind de la mereu tanara sa bunica, intorcandu-se la primele circuite de viata din supa primordiala si proiectandu-si cititorii apoi intr-un posibil si incredibil viitor, Dr. David Sinclair arata ca deja in prezent putem incepe sa nu mai vedem batranetea ca pe o fatalitate, ci ca pe o frumoasa si plina de vivacitate incununare a destinului nostru. Tanarul profesor de la Harvard ne convinge in Lifespan, intr-un stil optimist, dar serios, ca nu ajunge doar sa adaugam ani vietii, daca nu adaugam si viata anilor. Ii multumesc. – Mihai Dobrovolschi, Radio Guerrill

SKU: 63257 Categorie: Etichete: ,

Descriere

Plata online cu cardul sau la destinație ramburs in funcție de produs.

Plata cu cardul de credit

Plata la livrare

Rambursul la curier se plătește în cash (exclusiv în RON) la livrarea coletului.

Livrare în toată Romania

Retur

Drept de retur in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor

Declinare de responsabilitate

acest site nu poate garanta exactitatea completă a informațiilor afișate pe acest site și nici furnizarea în totalitate a informațiilor de către comercianți. Drept urmare, datorită naturii activităților acestui site ca fiind un promotor al unor firme terțe, în cazul unor discrepanțe între informațiile afișate pe site-ul sau anunțurile acestui site și cele afișate pe site-ul comerciantului, acesta din urmă va predomina. Autorizațiile legale pentru comercializare, originalitatea produselor cât și alte demersuri legale necesare pentru comercializare revin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile afișate includ toate taxele, preț inclusiv TVA.

Informații suplimentare

Brand