Invitatia + Rivalii

RivaliiRăzboiul dintre mine și Weston Lockwood a început la altar. Numai că noi nu am participat la nuntă, pentru că ea avusese loc cu zeci de ani înainte ca oricare dintre noi să se nască.Totul a început cu destrămarea unei prietenii și a unei relații de afaceri trainice dintre bunicii noștri. Viitoarea mireasă a bunicului meu a refuzat să se mărite cu el pentru că era îndrăgostită și de bunicul lui Weston. Deși fiecare dintre ei și-a refăcut viața, au rămas unii dintre cei mai mari rivali de afaceri din istorie.Părinții noștri au continuat să trăiască în conflict. Și apoi, la fel am făcut și eu cu Weston, păstrând cât mai multă distanță posibil.Până în ziua în care femeia care a început lupta a decedat – și a lăsat pe neașteptate unul dintre cele mai valoroase hoteluri din lume bunicilor noștri. Acum sunt blocată într-un hotel cu bărbatul pe care m-am născut să-l urăsc, încercând să deslușim blestemul moștenit de familiile noastre. Ca de obicei, nu a durat mult până când am fost unul la gâtul altuia. Weston Lockwood este tot ceea ce urăsc mai mult: înalt, inteligent, infatuat și prea frumos pentru binele său. Suntem foc și gheață.Dar asta nu e nicio noutate. Familiile noastre sunt obișnuite să fie în război. Totuși, există o mică problemă. De fiecare dată când eu și Weston începem o confruntare, o încheiem cumva în pat… InvitațiaPrima dată când l-am întâlnit pe Hudson Rothschild a fost la o nuntă. Era unul dintre cavalerii de onoare și probabil cel mai frumos bărbat pe care l-am văzut vreodată. Când mi-a cerut să dansez, chimia noastră a fost electrizantă și ne-am simțit excelent unul în compania altuia.Însă distracția noastră s-a oprit brusc atunci când și-a dat seama că nu sunt cine am spus că sunt. Invitația pe care o primisem nu mi se adresase de fapt mie, ci fostei mele colege de cameră, care aruncase pe geam două luni de chirie și se mutase în mijlocul nopții. M-am gândit că îmi datora o noapte scumpă în oraș, dar cred că, practic, nu făceam altceva decât să apar neinvitată la o nuntă total necunoscută.Odată prinsă asupra faptului, nu am știut cum să dispar cât mai repede. În timp ce mă furișam spre ieșire, am sustras rapid câteva sticle de șampanie scumpă, în timp ce superbul cavaler de onoare mă urmărea îndeaproape înfuriat.Afară, am sărit într-un taxi. Inima îmi bătea cu putere, dar măcar scăpasem nevătămată. Sau cel puțin așa credeam. Până când mi-am dat seama că îmi uitasem telefonul la masă. Ghici cine l-a găsit?Aceasta este povestea nebunească a întâlnirii mele cu Hudson Rothschild. Dar crede-mă, este doar vârful aisbergului.Recenzii:Este atât de ușor de citit și de simțit fiecare rând Magia unei cărți scrise de Vi Keeland: este atât de ușor de citit și de simțit fiecare rând! Și chiar și atunci când știi că inima îți va fi zdrobită, e prea târziu să dai înapoi și lași povestea să facă asta. Însă o face în cel mai frumos mod posibil! – Bookgasms Book Blog Poți simți tensiunea sexuală dintre protagoniști Poți simți tensiunea sexuală intensă dintre Sophia și Weston, chiar dacă pretind că se urăsc. Mi-a plăcut fiecare lucru din această carte. – Cat’s Guilty Pleasure despre Rivalii  M-a captivat complet Mi-a plăcut totul în legătură cu povestea și n-aș schimba nimic. Tachinările, ura de a iubi, dar și iubirea de a urî, toate m-au captivat complet. Am avut un zâmbet de îndrăgostită pe față întreaga lectură! – Kitty Kat’s Crazy About Books despre Rivalii  Are tot ceea ce îți dorești într-o carte de dragoste Este de necontestat, are tot ceea ce îți dorești într-o carte de dragoste – o poveste solidă, personaje fantastice, atracție fără limite și distracție. Rivalii este cea mai sexy poveste pe care a scris-o Vi Keeland până în prezent. – Kindle Crack Book Reviews despre Rivalii  Una dintre cărțile mele preferate din toate timpurile Invitația – Vi Keeland este una dintre cărțile mele preferate din toate timpurile. Sunt obsedată de această poveste și am citit-o în fiecare zi, pe nerăsuflate, până la ultima pagină. – Natasha Madison, autoare de bestselleruri USA Today, despre Invitația  Factorul sexy crește de la capitol la capitol O carte care a ajuns rapid în topul lecturilor mele preferate din 2021! Invitația este atât de amuzantă și romantică, iar factorul sexy crește de la capitol la capitol. – Books and the Big Screen despre Invitația  Autoarea mi-a oferit un epilog epic Invitația mi-a atins sufletul în atât de multe moduri! Chimia dintre protagoniști este intensă, pasiunea este fierbinte, iar tachinările sunt dulci. Nu m-am putut opri din citit, dar nici nu am vrut ca povestea să se termine. Totuși, autoarea mi-a oferit un epilog epic! – Thelma and Louise Book Blog despre Invitația

SKU: 67508 Categorie: Etichete: ,

Descriere

Plata online cu cardul sau la destinație ramburs in funcție de produs.

Plata cu cardul de credit

Plata la livrare

Rambursul la curier se plătește în cash (exclusiv în RON) la livrarea coletului.

Livrare în toată Romania

Retur

Drept de retur in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor

Declinare de responsabilitate

acest site nu poate garanta exactitatea completă a informațiilor afișate pe acest site și nici furnizarea în totalitate a informațiilor de către comercianți. Drept urmare, datorită naturii activităților acestui site ca fiind un promotor al unor firme terțe, în cazul unor discrepanțe între informațiile afișate pe site-ul sau anunțurile acestui site și cele afișate pe site-ul comerciantului, acesta din urmă va predomina. Autorizațiile legale pentru comercializare, originalitatea produselor cât și alte demersuri legale necesare pentru comercializare revin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile afișate includ toate taxele, preț inclusiv TVA.

Informații suplimentare

Brand