Icoana, lumina fetei tale | Daniel Rousseau

ICOANA – dar al lui Dumnezeu, dar al chipului ­dumnezeiesc, dar al chi­purilor indumnezeite in Biserica – este ziditoare de credinta ince­pand de la Intrupare. Ade­va­ratul Dumnezeu, Care S-a facut vazut in Iisus Hristos, raspunde che­marii ochilor credintei in arta icoanei – teologie a Frumusetii.Multe carti descriu pe larg istoria, tehnica si chiar arta icoanelor, pe care le si reproduc. In ceea ce ne priveste, alegem o alta cale, in­cer­cand sa le deslusim impactul religios si sa patrundem astfel inlauntrul lor. Vom incerca sa lasam icoana sa ne dezvaluie in Iisus Hristos prea­slavit – sau in omul mantuit – realitatea sa esentiala, plinatatea si adevarul sau.Aici, Sfanta Scriptura si textele liturgice ale Bisericii, precum si invatatura Parintilor, ne vor introduce in inima fiecareia dintre icoa­ne­le de care ne vom apropia. Fie ca aceasta apropiere sa fie cea a Lu­mi­nii necreate si sa implineasca in noi dorinta lui Hristos: „Aceasta este voia Tatalui Meu, ca oricine vede pe Fiul si crede in El sa aiba viata vesnica si Eu il voi invia in ziua cea de apoi” (Ioan 6, 40).Pr. Daniel Rousseau

SKU: 830387116 Categorie: Etichete: ,

Descriere

Plata online cu cardul sau la destinație ramburs in funcție de produs.

Plata cu cardul de credit

Plata la livrare

Rambursul la curier se plătește în cash (exclusiv în RON) la livrarea coletului.

Livrare în toată Romania

Retur

Drept de retur in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor

Declinare de responsabilitate

acest site nu poate garanta exactitatea completă a informațiilor afișate pe acest site și nici furnizarea în totalitate a informațiilor de către comercianți. Drept urmare, datorită naturii activităților acestui site ca fiind un promotor al unor firme terțe, în cazul unor discrepanțe între informațiile afișate pe site-ul sau anunțurile acestui site și cele afișate pe site-ul comerciantului, acesta din urmă va predomina. Autorizațiile legale pentru comercializare, originalitatea produselor cât și alte demersuri legale necesare pentru comercializare revin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile afișate includ toate taxele, preț inclusiv TVA.

Informații suplimentare

Brand