Festinul ciorilor. Seria Cantec de gheata si foc Vol.4

Citește celelalte titluri ale seriei Cântec de gheață și foc. SAGA-FENOMEN CARE A STAT LA BAZA SERIEI HBO URZEALA TRONURILOR După lupte grele și trădări fatale cele șapte puteri care își disputau Westeros s-au nimicit una pe alta și au ajuns la un pact îndoielnic. Odată cu moartea monstruosului rege Joffrey regenta Cersei conduce din Debarcaderul Regelui. Înfrângerea lui Robb Stark îi descurajează pe rebelii din Nord și familia lui se împrăștie ca semințele pe un pământ neroditor. Nu mai există decât puține pretenții legitime la Tronul de Fier iar acestea le aparțin fie celor prea slabi să le obțină fie celor aflați pe meleaguri îndepărtate. George R.R. Martin este de departe cel mai bun autor de literatură fantasy. Festinul ciorilor e cel mai fericit prilej să îl considerăm un «Tolkien al Americii». Martin se distinge și se impune ca principala forță care va modela evoluția genului fantasy prin refuzul său de a adopta o viziune maniheistă asupra lumii – ca luptă între cele două principii eterne Binele și Răul. Sunt bărbați și femei care se luptă – pentru putere pentru bani pentru dragoste pentru toate cele omenești. Lev Grossman Time   – Îmi amintesc de un bărbat care mă arunca în sus pe când eram foarte mică. Este înalt până la cer și mă aruncă atât de sus încât simt că parcă zbor. Râdem amândoi râdem atât de mult încât eu de-abia mai pot respira și în cele din urmă râd atât de tare că fac pe mine însă asta-l face pe el să râdă și mai zgomotos. Nu mi-a fost niciodată frică atunci când mă arunca el. Știam că era întotdeauna acolo ca să mă prindă. Își dădu părul pe spate. Apoi într-o bună zi n-a mai fost. Bărbații vin și pleacă. Mint sau mor sau te părăsesc. Un munte nu-i ca bărbatul iar o piatră este fiica muntelui. Eu am încredere în tatăl meu și în catârii mei. N-am să cad. Își puse mâna pe un pinten de stâncă zimțată și se ridică în picioare. Ar fi bine să terminați. Mai avem încă mult de mers și mie-mi miroase a furtună.

SKU: 65850 Categorie: Etichete: ,

Descriere

Plata online cu cardul sau la destinație ramburs in funcție de produs.

Plata cu cardul de credit

Plata la livrare

Rambursul la curier se plătește în cash (exclusiv în RON) la livrarea coletului.

Livrare în toată Romania

Retur

Drept de retur in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor

Declinare de responsabilitate

acest site nu poate garanta exactitatea completă a informațiilor afișate pe acest site și nici furnizarea în totalitate a informațiilor de către comercianți. Drept urmare, datorită naturii activităților acestui site ca fiind un promotor al unor firme terțe, în cazul unor discrepanțe între informațiile afișate pe site-ul sau anunțurile acestui site și cele afișate pe site-ul comerciantului, acesta din urmă va predomina. Autorizațiile legale pentru comercializare, originalitatea produselor cât și alte demersuri legale necesare pentru comercializare revin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile afișate includ toate taxele, preț inclusiv TVA.

Informații suplimentare

Brand