Evanghelii gnostice |

Scrierile descoperite in Egipt, la Nag Hammadi, sunt texte inedite care ne ofera o imagine a multitudinii de interpretari pe care mintile oamenilor din primele secole crestine le-au exprimat in urma contactului revelatoriu cu miracolul invataturii lui Iisus Hristos. Aparent simple si usor de inteles de catre oricine, cuvintele din Evanghelii isi pastreaza si azi, dupa doua milenii, atat valoarea spirituala nepretuita, cat si taina adesea greu de deslusit. Ceea ce numim astazi „crestinism” constituie numai o selectie a unei mici parti dintre aceste idei, anume a celor declarate in final „calea cea dreapta” de catre dogma Bisericii. Textele gnostice din lucrarea de fata au avut, pana foarte recent, un alt destin, acela al omisiunii si uitarii. Pe de alta parte, parcurgerea lor cu o privire obiectiva constituie un act de „arheologie spirituala”, fie si doar datorita implicatiilor sociale, istorice si culturale pe care ele le presupun.* * *Iisus a spus: ≪Un rasad de vita a fost sadit in afara Tatalui si, fiind fara vlaga, va fi smuls din radacini si nimicit ≫. (Evanghelia dupa Toma, 40)Lumina si intunericul, viata si moartea, dreapta si stanga sunt surori bune. Ele sunt de nedespartit. Din aceasta pricina nici binele nu este bine, nici raul rau, nici viata viata, nici moartea moarte. Si de aceea fiecare va pieri in natura sa originara. Dar cele care sunt slavite dincolo de lume sunt nepieritoare si vesnice. (Evanghelia dupa Filip, 53)

SKU: 143108774 Categorie: Etichete: ,

Descriere

Plata online cu cardul sau la destinație ramburs in funcție de produs.

Plata cu cardul de credit

Plata la livrare

Rambursul la curier se plătește în cash (exclusiv în RON) la livrarea coletului.

Livrare în toată Romania

Retur

Drept de retur in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor

Declinare de responsabilitate

acest site nu poate garanta exactitatea completă a informațiilor afișate pe acest site și nici furnizarea în totalitate a informațiilor de către comercianți. Drept urmare, datorită naturii activităților acestui site ca fiind un promotor al unor firme terțe, în cazul unor discrepanțe între informațiile afișate pe site-ul sau anunțurile acestui site și cele afișate pe site-ul comerciantului, acesta din urmă va predomina. Autorizațiile legale pentru comercializare, originalitatea produselor cât și alte demersuri legale necesare pentru comercializare revin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile afișate includ toate taxele, preț inclusiv TVA.

Informații suplimentare

Brand