Despre arta fericirii

Pentru a fi fericit ai nevoie de bunăstare, de sănătate, de iubire, şi de câte şi mai câte, spunem adesea. Aşteptăm ca fericirea să ne fie dată din afară, de ceilalţi, de circumstanţe. Fericirea pare să fie astfel un viitor promis, o aspiraţie, niciodată o realitate. De aceea, o conştientizăm adesea de-abia după ce ne-a părăsit, mai mult ca pe un regret al volatilităţii sale. Christophe André ne arată însă că fericirea este o artă, şi chiar o ştiinţă , fericirea se învaţă. În lecţiile sale despre fericire, fiecare având drept pretext un tablou celebru, autorul ne ajută să pătrundem calitatea ei simplă, ce se regăseşte în viaţa de zi cu zi. De la primii paşi ai copilului care descoperă lumea şi pentru care fiecare moment este un început de drum şi până la împăcarea cu sine de dinaintea morţii, nestematele fericirii se află la îndemâna noastră şi ţine numai de noi să le vedem şi să le culegem. • 25 DE TABLOURI PENTRU A ÎNŢELEGE FERICIREA • 25 DE LECŢII PENTRU A ÎNVĂŢA SĂ TRĂIEŞTI FERICIT Nu ştiu să spun ce m-a atras către pictură: poate profesia mea de psihiatru, poate înclinaţia mea spre intimitate, poate interesul meu faţă de psihologie. Însă aş dori să vă provoc la această experienţă: uitaţi-vă la un tablou, priviţi-l în tăcere, lăsaţi pictura să vă vorbească, să-şi facă sălaş în voi. – Christophe André Fericit de a fi. De a fi ce? De a fi, pur şi simplu. – Julien Green Christophe André este medic psihiatru la Spitalul Sainte-Anne din Paris şi profesor la Universitatea Paris X, psihoterapeut. Editura Trei a tradus mai multe titluri ale autorului francez, printre care: Cum să ne purtăm cu personalităţile dificile; Imperfecţi, liberi şi fericiţi; Seninătatea

SKU: 6404 Categorie: Etichete: ,

Descriere

Plata online cu cardul sau la destinație ramburs in funcție de produs.

Plata cu cardul de credit

Plata la livrare

Rambursul la curier se plătește în cash (exclusiv în RON) la livrarea coletului.

Livrare în toată Romania

Retur

Drept de retur in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor

Declinare de responsabilitate

acest site nu poate garanta exactitatea completă a informațiilor afișate pe acest site și nici furnizarea în totalitate a informațiilor de către comercianți. Drept urmare, datorită naturii activităților acestui site ca fiind un promotor al unor firme terțe, în cazul unor discrepanțe între informațiile afișate pe site-ul sau anunțurile acestui site și cele afișate pe site-ul comerciantului, acesta din urmă va predomina. Autorizațiile legale pentru comercializare, originalitatea produselor cât și alte demersuri legale necesare pentru comercializare revin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile afișate includ toate taxele, preț inclusiv TVA.

Informații suplimentare

Brand