Conversaţie la Catedrala

Catedrala invocată de Vargas Llosa nu este locul sacru al reculegerii, în care sufletul îşi găseşte liniştea, refugiul solitar, împăcarea. Ironic şi paradoxal, acest nume îl poartă o crâşmă mizeră de la periferia Limei anilor ’60, cu mese şchioape, cu fum de ţigară şi mirosuri grele, cu gesturi şi vorbe obscene. Iată fundalul pe care se desfăşoară conversaţia celor doi protagonişti, proveniţi din categorii sociale diferite, dar pe care îi revoltă absurdul aceleiaşi lumi în descompunere.  Dacă ar trebui să salvez din foc numai unul dintre romanele mele, acesta ar fi Conversație la Catedrala declara Vargas Llosa. După cum au subliniat criticii, prin această carte a izbutit să dea viață romanului total. La peste cincizeci de ani de la publicare, romanul său are o arhitectură amplă și măreția unei catedrale.  Cu o ambiție demnă de maeștrii romanului secolului XIX precum Balzac, Dickens sau Galdós, însă cu o tehnică menită să-l apropie de moștenitorii lui Flaubert și Henry James, Vargas Llosa a început un registru complet al realităților politice, sociale, economice și culturale din Peru. — The New York Time

SKU: 67388 Categorie: Etichete: ,

Descriere

Plata online cu cardul sau la destinație ramburs in funcție de produs.

Plata cu cardul de credit

Plata la livrare

Rambursul la curier se plătește în cash (exclusiv în RON) la livrarea coletului.

Livrare în toată Romania

Retur

Drept de retur in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor

Declinare de responsabilitate

acest site nu poate garanta exactitatea completă a informațiilor afișate pe acest site și nici furnizarea în totalitate a informațiilor de către comercianți. Drept urmare, datorită naturii activităților acestui site ca fiind un promotor al unor firme terțe, în cazul unor discrepanțe între informațiile afișate pe site-ul sau anunțurile acestui site și cele afișate pe site-ul comerciantului, acesta din urmă va predomina. Autorizațiile legale pentru comercializare, originalitatea produselor cât și alte demersuri legale necesare pentru comercializare revin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile afișate includ toate taxele, preț inclusiv TVA.

Informații suplimentare

Brand