Anatomia dansului

Ghid practic pentru o mai mare flexibilitate, forță fizică sporită și un risc redus de accidentăriCu ajutorul acestei cărți, îți vei perfecționa tehnica și vei experimenta energia în stare brută și frumusețea estetică a dansului.Incluzând numeroase ilustrații color, Anatomia Dansului prezintă peste 100 dintre cele mai eficiente exerciții, mișcări și tehnici de execuție, menite să contribuie la o aliniere corectă, o postură mai bună, un tipar adecvat de respirație și să prevină traumatismele cele mai frecvente. Ilustrațiile sunt extrem de detaliate, surprinzând dansatorul în mișcare și evidențiind mușchii implicați, astfel încât să-ți fortifici diferite zone ale corpului. Vei descoperi cum dezvoltarea forței musculare duce la o postură și o eleganță mai mare pe scenă.Fiecare capitol se ocupă de câte un principiu-cheie legat de mișcare, pentru a te ajuta să-ți crești performanța. Vei învăța exerciții menite să lucreze zone specifice, cum ar fi umerii și brațele, pelvisul și gambele, care să-ți sporească flexibilitatea și să-ți permită să te miști în siguranță. De asemenea, vei descoperi moduri mai eficiente de a-ți îmbunătăți executarea secvențelor, prin stabilirea unui program eficient de pregătire, care să țină cont de schimbarea ciclică a orelor, de antrenamente și de perioadele de repaus.Indiferent de cât de bună este capacitatea ta fizică sau stilul tău de dans, Anatomia Dansului te va încuraja să dobândești echilibrul impecabil, controlul muscular precis și grația necesare ca să interpretezi următorul tău rol principal într-un spectacol!Jacqui Greene Haas a fost antrenoare de atletism pentru Cincinnati Ballet și în prezent este directoarea secției de Medicină a Dansului din cadrul Mercy Health Orthopaedics and Sports Rehabilitation, Cincinnati.Predă fiziologia dansului și aspecte speciale din dans la Northern Kentucky University.A predat balet, step și jazz la The School of Dance Arts din Florida. A fost dansatoare profesionistă la Southern Ballet Theatre, New Orleans City Ballet și Cincinnati Ballet. A participat la spectacole pentru companii precum Orlando Opera, Cleveland Opera și Cincinnati Opera

SKU: 63883 Categorie: Etichete: ,

Descriere

Plata online cu cardul sau la destinație ramburs in funcție de produs.

Plata cu cardul de credit

Plata la livrare

Rambursul la curier se plătește în cash (exclusiv în RON) la livrarea coletului.

Livrare în toată Romania

Retur

Drept de retur in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor

Declinare de responsabilitate

acest site nu poate garanta exactitatea completă a informațiilor afișate pe acest site și nici furnizarea în totalitate a informațiilor de către comercianți. Drept urmare, datorită naturii activităților acestui site ca fiind un promotor al unor firme terțe, în cazul unor discrepanțe între informațiile afișate pe site-ul sau anunțurile acestui site și cele afișate pe site-ul comerciantului, acesta din urmă va predomina. Autorizațiile legale pentru comercializare, originalitatea produselor cât și alte demersuri legale necesare pentru comercializare revin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile afișate includ toate taxele, preț inclusiv TVA.

Informații suplimentare

Brand